Alexandru Tănase: Condamnarea Evgheniei Guțul e o sentință cu ecou către Moscova / Epoca banilor aduși în geamantane pentru cumpărarea voturilor se încheie sau, cel puțin, devine mai riscantă
Devenită bașcan al Găgăuziei cu sprijinul direct al Moscovei, Evghenia Guțul, nu a fost decât o piesă de recuzită într-un spectacol geopolitic pe care nu l-a înțeles niciodată pe deplin, transmite fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase. Acum, Guțul, personaj politic proiectat de Rusia pe scena moldovenească, și-a jucat greșit rolul și sfârșește, inevitabil, …
Țara, unde turiștii străini vor achita taxe pentru vizitarea unor atracții naturale celebre
Turiștii vor plăti în jur de 20 de euro pentru a vizita unele dintre cele mai faimoase situri naturale din Noua Zeelandă, după ce guvernul acestei țări a anunțat o reformă amplă a legislației privind conservarea acestora.Printre locațiile unde este de așteptat ca turiștii să fie taxați sînt Cathedral Cove/Te Whanganui-a-Hei, Tongariro Crossing, Milford Sound și Aoraki Mount Cook.{{828527}}
Spotify crește din nou prețul abonamentului
Liderul serviciilor de streaming muzical Spotify crește din nou prețul abonamentului premium. Începînd din septembrie, prețurile vor crește în mai multe țări din Europa, America Latină, Orientul Mijlociu, Africa și regiunea Asia-Pacific.Creșterea costului abonamentului depinde de țara concretă. În cursul lunii august, utilizatorii afectați vor primi o notificare prin e-mail.{{814438}}Abona
Astăzi, 6 august, prețul la benzină crește cu un ban, iar motorina este mai ieftină cu opt bani
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică anunță că astăzi, 6 august 2025, benzina se va scumpi cu 1 ban, iar motorina se va ieftini cu 8 bani. Astfel, un litru de benzină va fi comercializat cu 23 de lei și 12 bani, iar un litru de motorină va ajunge să coste la pompă 20 de […] Post-ul Astăzi, 6 august, prețul la benzină crește cu un ban, iar motorina este mai ieftină cu opt bani apare prima dată în Observatorul de Nord.
Camioanele care transportă produse agricole pot circula fără restricții în zilele caniculare
Agricultorii pot transporta pe tot parcursul zilei producția recoltată, fără a fi vizați de restricțiile de circulație impuse camioanelor de mare tonaj în zilele cu temperaturi caniculare, transmite moldpres.md Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a anunțat astăzi că în perioada campaniei de recoltare a culturilor din grupa I, transportul produselor agricole provenite din exploatații agricole […] Post-ul Camioanele care transportă produse agricole pot circula fără restricții în zilele caniculare apare prima dată în Observatorul de Nord.
Un vultur a provocat un incendiu uriaș într-un orășel din Canada
Un vultur a creat haos într-un orășel din Canada. Un incendiu uriaș a izbucnit după ce a scăpat un pește pe liniile electrice.Un vultur a reuşit să lase în beznă un întreg orăşel din Canada. Ancheta pompierilor a arătat că pasărea, care zbura cu un pește în gheare, a scăpat prada, iar peștele a căzut pe liniile electrice, provocînd scîntei și un incendiu uriaş, ce a cuprins aproape jumătate de
China a lansat noi sateliți de internet pe orbită joasă
China a lansat cel de-al 7-lea grup de sateliți de internet pe orbita joasă a Pămîntului, de la Centrul de lansare a navelor spațiale comerciale din Hainan, cu racheta purtătoare Marșul cel Lung-12, scrie romanian.cgtn.comAceasta este cea de-a 587-a misiune a seriei de rachete purtătoare Marșul cel Lung.Sateliții au intrat pe orbita prestabilită, fiind o componentă a unei rețele chinezești
Liderul Alianței MOLDOVENII: „În țară există un surplus de clădiri industriale nefolosite, dar investitorii nu au acces la ele”
Cea de-a treia Masă rotundă națională organizată de Alianța „MOLDOVENII” a devenit un exemplu de comunicare eficientă între reprezentanții mediului de afaceri și politicieni. La eveniment au participat șefi de întreprinderi mari, oameni de știință și funcționari publici. Discuția de două ore s-a încheiat cu opinia generală că Moldova încă dispune de potențial pentru relansarea […] Post-ul Liderul Alianței MOLDOVENII: „În țară există un surplus de clădiri industriale nefolosite, dar investitorii nu au acces la ele” apare prima dată în Provincial.
Kamceatka s-a deplasat din cauza cutremurului
Peninsula Kamceatka s-a deplasat cu doi metri din cauza cutremurului care a avut loc pe 30 iulie. Despre acest lucru a comunicat filiala din Kamceatka a Centrului Federal de Cercetare „Serviciul Geofizic Unificat al Academiei Ruse de Științe”.„Deplasările seismice maxime după cutremurul din 30 iulie au fost observate în partea de sud a peninsulei. Acolo, acestea au ajuns la aproape doi metri”,
A treia Masă rotundă națională organizată de Alianța „MOLDOVENII”. Reprezentanții mediului de afaceri și politicieni au discutat soluții pentru relansarea economiei
Cea de-a treia Masă rotundă națională organizată de Alianța „MOLDOVENII” a devenit un exemplu de..
Recean anunță crearea unui birou dedicat sprijinirii veteranilor de război din Moldova
Premierul Dorin Recean s-a întâlnit cu reprezentanții asociațiilor veteranilor de război din Republica Moldova. În cadrul acestor discuții, s-a ana...
Laponia se sufocă sub valul record de căldură. Renii mor din cauza temperaturilor ridicate
Un val de căldură record înregistrat în ultimele săptămâni în Finlanda a afectat numeroşi reni, provocând moartea mai multor animale şi stârnind îngrijorări în rândul crescătorilor, relatează știrileprotv.ro. Finlanda s-a confruntat recent cu un episod de caniculă de 22 de zile, marcat de temperaturi de peste 30 de grade Celsius – cel mai lung val […] Articolul Laponia se sufocă sub valul record de căldură. Renii mor din cauza temperaturilor ridicate apare prima dată în Realitatea.md.
Record absolut stabilit la Raliul Finlandei. Kalle Rovanpera a stabilit cea mai mare viteză medie din istorie în cadrul unei etape a Campionatului Mondial, câștigând acasă - VIDEO
Record absolut stabilit la Raliul Finlandei. Kalle Rovanpera a stabilit cea mai mare viteză medie din istorie în cadrul unei etape a Campionatului Mondial, câștigând acasă - VIDEO
Maxim Moroșan – adresare către găgăuzi: „Bălți este cu voi – nordul este cu voi!”
Maxim Moroșan, președintele Organizației Teritoriale Bălți a PSRM, consilier municipal, în contextul sentinței pronunțată pentru Evghenia Guțul, bașcanului Găgăuziei, a venit cu o adresare către găgăuzi, asigurându-i de suportul Bălțiului: „Bălți este cu voi – nordul este cu voi!”. Totodată, politicianul a cerut stoparea „genocidului politic”. „Astăzi nu mă adresez vouă în calitate de politician. […] Post-ul Maxim Moroșan – adresare către găgăuzi: „Bălți este cu voi – nordul este cu voi!” apare prima dată în Provincial.
Moroșan, despre cazul Guțul: Dragi găgăuzi! Dragi locuitori ai sudului Moldovei! Bălțiul este cu voi – nordul este cu voi!
Maxim Moroșan, președintele Organizației Teritoriale Bălți a PSRM, consilier municipal, în contextul sentinței pronunțată pentru..