„Ne interesează exact, factual, cum s-au produs toate circumstanțele”: Doina Gherman, despre tragedia de la Măgdăcești
„Ne interesează exact, factual, cum s-au produs toate circumstanțele”: Doina Gherman, despre tragedia de la Măgdăcești
Jurnalul orei 19, 1 Septembrie
Prezentat de Sofia Obadă
Jurnalul Sportiv, 1 Septembrie
Rapid a încheiat la egalitate cu Universitatea Craiova, în cadrul rundei a 7-a din SuperLiga României. În minutul 29, oltenii au deschis scorul. Nikola Stevanovic a înscris cu o lovitură de cap, după o eroare a lui Aioani. În minutul 67, giuleștenii au reușit egalarea. Moruțan a avut o acțiune superbă în flancul stâng și a centrat puternic în fața porții, iar Stojilkovic a avut o misiune simplă și a trimis mingea în plasă. După gol, ambele formații au căutat victoria dar s-a încheiat 1-1.
Meteo, 1 Septembrie
Meteo
Dublă tragedie la Măgdăcești: O femeie a fost împușcată de soțul său, care apoi s-ar fi sinucis
O femeie de 42 de ani și un bărbat de 47 de ani au murit în urma unui caz grav de violență în familie, produs la 31 august în localitatea Măgdăcești, raionul Criuleni. Potrivit informațiilor preliminare ale procurorilor, bărbatul ar fi împușcat-o pe soția sa, după care s-ar fi sinucis. În privința acestuia fusese emisă anterior o ordonanță de protecție.
Kievul, sub ploaia rachetelor: autoritățile cer populației să-și facă provizii, Rusia lovește porturi, frontiera cu România și lanțurile de aprovizionare
Populația Kievului este îndemnată să-și facă provizii de apă și alimente, pe fundalul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii și l...
Erdogan: Turcia lucrează pentru pace „în regiune și în întreaga lume”
Ankara își asumă responsabilitatea de a soluționa conflictele din jurul său prin dialog și diplomație și continuă să acționeze în numele păcii, al liniștii și al stabilității, atât în regiune, cât și la nivel mondial. Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a făcut această declarație în cadrul unei reuniuni extinse a Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO), care a avut loc în capitala Kârgâzstanului, Bișkek.
Pe străzile Vadul-lui-Vodă și Codrilor din capitală au fost amenajate locuri de parcare.
Primăria capitalei a prezentat un raport privind lucrările rutiere. Conform datelor acesteia, în ultima săptămână a verii, lucrările s-au desfășurat în toate sectoarele orașului.
Educația lingvistică începe de acasă: Anda Vahnovan explică de ce părinții sunt primul model în vorbirea corectă
Corectitudinea vorbirii nu este un simplu detaliu academic, ci un exercițiu continuu de atenție, respect și igienă lingvistică. Într-o societate supusă calchierilor, termenilor de lemn și influențelor externe, responsabilitatea de a păstra limba română curată începe din familie și se extinde prin refuzul de a tolera greșelile din jur.
Cum învățăm copiii să vorbească o română curată: Profesoara Anda Vahnovan despre puterea exemplului în familie
Corectitudinea vorbirii nu este un simplu detaliu academic, ci un exercițiu continuu de atenție, respect și igienă lingvistică. Într-o societate supusă calchierilor, termenilor de lemn și influențelor externe, responsabilitatea de a păstra limba română curată începe din familie și se extinde prin refuzul de a tolera greșelile din jur.
„Verificări” care au costat-o 185 000 de lei: O femeie din capitală, lăsată fără economii de falși angajați ai Premier Energy și Poliției Cibernetice
O femeie de 54 de ani din Chișinău a rămas fără 185 000 de lei după ce a fost contactată telefonic de persoane care s-au prezentat drept angajați ai „Premier Energy” și ai Poliției Cibernetice. Sub pretextul unor verificări, suspecții au convins-o să transmită banii, prin intermediul unui curier. Cazul a avut loc la 28 august, iar Poliția anunță că, în perioada 28–31 august, au fost înregistrate trei escrocherii telefonice, cu un prejudiciu total de 419 200 de lei.
Punctul de trecere Orlovka-Isaccea, care asigură legătura cu feribotul între Ucraina și România, și-a asistat activitatea
Punctul de trecere Orlovka-Isaccea, care asigură legătura cu feribotul între Ucraina și România, și-a sistat activitatea după un atac rusesc cu drone Shahed, în noaptea de luni spre marți. Clădirea și teritoriul punctului de frontieră din Ucraina au fost afectate grav, iar în urma atacului au izbucnit incendii. Tot astăzi, o dronă avariată a fost găsită pe un câmp din județul Vaslui, la aproximativ 30 de kilometri de granița cu Republica Moldova.
Salonul internațional de carte Bookfest revine la Chișinău, între 2 și 6 septembrie, la cea de-a noua ediție
Cărți pentru toate vârstele, lansări pentru iubitorii de lectură și întâlniri cu scriitori de pe ambele maluri ale Prutului. Vorbim despre salonul internațional de carte Bookfest, care revine la Chișinău, între 2 și 6 septembrie, la cea de-a noua ediție. Evenimentul va avea loc la Centrul Mediacor al USM, iar intrarea este liberă.
„Dacă trebuie să lovim, vom lovi”. Un parlamentar rus cere Moscovei să atace Ucraina cu arme nucleare
Un parlamentar rus de rang înalt a cerut ca Moscova să folosească o armă nucleară împotriva Ucrainei, pentru a forța Kievul să capituleze, notează antena3.ro. Alexei Juravliov, deputat în Duma de Stat și lider al partidului naționalist Rodina, a declarat că Rusia ar trebui să utilizeze arme nucleare tactice dacă este necesar și a respins […] Articolul „Dacă trebuie să lovim, vom lovi”. Un parlamentar rus cere Moscovei să atace Ucraina cu arme nucleare apare prima dată în Realitatea.md.
Sindicatele din educație cer creșteri salariale de cel puțin 20–30%, după întâlnirea cu Tofan: „Majorarea de 14% nu este suficientă”
Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) solicită majorarea salariilor angajaților din educație cu cel puțin 20-30%, începând cu anul 2027. Subiectul a fost discutat pe 1 septembrie, în cadrul ședinței Comisiei pentru Consultări și Negocieri Colective FSEȘ – Ministerul Educației și Cercetării (MEC), la care a participat și premierul Vasile Tofan. În cadrul ședinței, …
SUA au lansat noi lovituri asupra Iranului în jurul strâmtorii Ormuz
SUA au lansat marți, 1 septembrie, noi atacuri aeriene asupra țintelor iraniene, punând capăt speranțelor că schimbul de focuri de weekendul trecut ar putea să nu prefigureze o reluare mai amplă a ostilităților, scrie Reuters. Prețurile petrolului crescuseră deja după primul schimb de atacuri directe din iulie și după rapoartele privind lovirea a două petroliere...
Germania învinovățește Rusia pentru tentativa de sabotaj de la aeroportul din Leipzig: „Se încadrează în modelul cunoscut”
Germania a afirmat că Rusia este responsabilă pentru atacul cu dronă de luna trecută de la aeroportul din Leipzig. Ministrul german de interne, Alexander Dobrindt, a afirmat că „tentativa de atac se încadrează în modelul cunoscut al operațiunilor hibride rusești din Europa”, relatează The Guardian. În deschiderea conferinței de presă, ministrul german de interne, Alexander […] Articolul Germania învinovățește Rusia pentru tentativa de sabotaj de la aeroportul din Leipzig: „Se încadrează în modelul cunoscut” apare prima dată în Vocea Basarabiei.
Cine decide limba filmului în R. Moldova? Piața vorbește mai mult rusește, iar statul acceptă
La 35 de ani de la independență, locul limbii române în sălile de cinema din Republica Moldova este cam în ultimele rânduri. Datele Centrului Național al Cinematografiei arată că aproape 70 la sută dintre proiecțiile analizate erau sonorizate în limba rusă şi doar 16 procente în română. Încă în 2024, CNC propunea subtitrarea sau dublarea obligatorie în română și cote pentru producțiile în limba română. Suntem în 2026, iar prevederile au dispărut din proiect. Acum, Ministerul Culturii spune că mai are nevoie de date suplimentare pentru a face o analiză dacă dublarea în română „are sens” și dacă va exista cerere.
Germania acuză Rusia de atac hibrid cu dronă la aeroportul din Leipzig și închide Consulatul de la Bonn, anunțând noi măsuri împotriva Moscovei
Ministrul federal de interne din Germania, Alexander Dobrindt, a atribuit marţi Moscovei responsabilitatea pentru tentativa de atentat cu drone de ...